24 august 2023, Chișinău – Noi oportunități de consolidare și dezvoltare a capacităților pentru specialiștii Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) care participă, săptămâna curentă, la un program de instruire în domeniul dreptului internațional și asigurării securității cibernetice, ce se desfășoară în Japonia. Cursul de instruire și vizita de studiu sunt organizate de Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA).
Programul este destinat reprezentanților instituțiilor guvernamentale angajați în elaborarea sau implementarea politicilor în domeniul securității cibernetice. Scopul este de a îmbunătăți și a consolida capacitățile de dezvoltare a legislației internaționale și formării politicilor de securitate cibernetică.
Reprezentanții STISC participă la instruire, în calitate de reprezentanți ai CERT Gov, pentru a-și consolida capacitățile și a cunoaște noi instrumente de asigurare a securității cibernetice.
Participanții au oportunitatea de a învăța despre legislația internațională și politicile de securitate cibernetică din Japonia, fiind antrenați în activități practice și de formare, după modelul nipon aplicat în domeniu.
