Mergi la conţinutul principal
Atelier de instruire

16 noiembrie 2022, Chișinău - Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică a organizat în cooperare cu CRDF Global, atelierul de instruire: “OSINT(Open Source Intelligence) - rolul surselor deschise în gestionarea incidentelor și riscurilor de securitate cibernetică”.

Circa 115 participanți, reprezentanți ai instituțiilor din sectorul public din țara noastră, au învățat, pe parcursul a trei zile, cum să caute și să colecteze informații din surse deschise, inclusiv din cele virtuale, dar și cum să le prelucreze și să asigure managementul acestora.

Obiectivele workshop-ului au fost de a cunoaște categoriilor de surse deschise, practicile OSINT şi HUMINT de cercetare, procesare şi exploatare a informaţiilor, dar și inclusiv cele de diseminare, evaluare şi furnizare a rezultatelor, aplicate în procesul de investigare şi gestionare a incidentelor cibernetice.

O etapă importantă în managementul incidentelor şi criminalităţii cibernetice reprezintă colectarea, prelucrarea şi analiza informaţiilor primare. În acest sens, exploatarea de intelligence multisurs facilitează identificarea elementelor necesare înţelegerii contextului producerii incidentului, evaluarea corectă a implicaţiilor posibile şi întreprinderea acţiunilor corespunzătoare din partea instituţiilor specializate şi a structurilor de forţă.

Astfel, participanții au avut oportunitatea să își îmbunătățească abilitățile în căutarea/verificarea contactelor sigure sau suspecte, utilizarea roboților, analizarea imaginilor și fotografiilor, identificarea fraudelor, profilurilor și informațiilor false. Să afle mecanismele de lucru cu registrul de date, inclusiv discuții despre cazuri reale și exemple de investigații complexe, precum și să exerseze cazuri reale de investigații în domeniul securității cibernetice. De asemenea, cei prezenți au adresat întrebări pentru consolidarea noilor abilități obținute.

Atelierul s-a desfășurat în format online, iar în calitate de formatori au fost experți de înaltă calificare în domeniul inteligenței Open-Source de la compania ucraineană OSINT reprezentată de comunitatea „Molfar”.

Evenimentul reprezintă o continuare a acțiunilor CRDF Global și ale Departamentului de Stat al SUA în dezvoltarea capacităților de securitate cibernetică ale profesioniștilor relevanți din diferite regiuni.

Foto: